vineri, 11 martie 2011

Cu ce vă ocupaţi, doamnă?

- Cu ce mă ocup? mă bâlbâi eu, luată prin suprindere. -Da, care este ocupaţia dumneavoastră, explicitează funcţionara de la secţia de poliţie unde mă dusesem să ridic un document. - Păi am scris acolo, în formular, sunt formator. Privirea mă măsoară ezitând între uimire şi început de enervare. - Formatorul este o ocupaţie cuprinsă în Catalogul Ocupaţiilor din România, continui eu emfatic. - Dar ce înseamnă asta, ce faceţi concret, tastaţi la calculator, ce faceţi exact? intervine o alta. - Dezvolt competenţe profesionale, nu vreau eu să mă las, după care cedez brusc, sunt un fel de instructor, ţin cursuri pe diverse subiecte. - Semnaţi aici, doamnele oricum nu mă mai ascultau, renunţaseră la ideea de a îmbunătăţi în vreun fel informaţia deja aflată în formular.

O întrebare simplă, care de cele mai multe ori îmi dă o stare de fâstâceală. Iar răspunsul meu variază în funcţie de cine lansează întrebarea, de fiecare dată căutându-l pe cel care mi se pare cel mai simplu de înţeles pentru interlocutor. Sau cel mai de apreciat, de ce să nu recunosc că uneori mai e şi o chestiune de self-advertising la mijloc.

Una peste alta, încurcătura rămâne: eu cu ce mă ocup? Ce răspundeţi când sunteţi întrebaţi aşa ceva? Aaaaa, păi lucrez la.... sunt..... şi aici urmează numele postului sau al funcţiei. Ca şi cum ăsta ar fi răspunsul... şi totuşi, eu cu ce mă ocup? Varianta doi de răspuns: am o diplomă, deci am o ocupaţie. Da, şi eu am câteva diplome, pe una scrie că sunt licenţiată în filosofie, pe alta că sunt manager de proiect, pe alta formator and so on. Din când în când le scot la interval şi spun că sunt ba una, ba alta. Alteori spun că lucrez în domeniul formării profesionale, un răspuns de neînţeles pentru majoritatea celor care nu lucrează în domeniul formării profesionale :). Mi se mai întâmplă şi să zic că fac de toate şi să enumăr o listă mai mult sau mai puţin completă a activităţilor mele profesionale. Oricare dintre variante şi toate răspunsurile luate laolaltă sunt însă nesatisfăcătoare. Acum, să nu mă bănuiţi de aroganţă, cum că ce activitate complexă desfăşor eu, nici nume nu-i pot da, că nu s-a inventat! Vreau doar să zic că uneori mi se pare greu să-mi dau chiar şi mie un răspuns clar, concis şi explicit. Şi atunci, eu cu ce naiba mă ocup?

2 comentarii: