miercuri, 2 martie 2011

Survivor: prima lună de gimnastică (I)

Cuvântul cheie în momentul în care te apuci de un program din ăsta de revitalizare fizică (hăhăhă!) este nu entuziasm, ci determinare. Pentru că entuziasmul, dacă o fi existat pe undeva, moare cu siguranţă înainte de finalul primei şedinţe. V-am povestit ceva despre asta într-un articol anterior.

După ce am fost de 3 ori la sală, de fiecare dată la un alt tip de program, iaca primele impresii:
- sunt două tipuri de programe, unele agitate rău şi unele lente. Oricum ambele provoacă durere, deşi prezentările din materialele promoţionale nu spun nimic în acest sens :D
- dacă încă nu aţi găsit un răspuns rezonabil la întrebarea "de ce nu fac femeile armata?", atunci vă recomand unul din programele alea agitate, s-ar putea să începeţi să intuiţi răspunsul. Şi invers, pentru nostalgice şi amatoarele de filme cu armata americană, poate fi un test psihologic preliminar participarea la asemenea programe. Sigur, instructoarele sunt muuuuult mai simpatice şi mai finuţe decât sergenţii americani, ele spun lucruri de genul "pisi, numai la hotel plăteşti ca să stai degeaba".
- fiecare asemenea program are damblaua lui: unul lucrează intens picioarele şi fundul, unul se concentrează pe abdomen, altul pe braţe etc. Aştept unul cu ceva din fiecare, că până acum nu m-am convins de ce trebuie să sufăr pe bucăţi, în loc să mă simt bine pe ansamblu.
- dacă veniţi cu junghiuri de acasă - cazul meu, dureri de spate de prea mult stat pe scaun la computer-, veţi pleca cu ele acasă, plus câteva suplimentare, căpătate în urma exerciţiilor intense.

Dar cum spuneam, de-ter-mi-na-re este cuvântul cheie. Mai am de testat vreo 8-9 programe. Azi simt însă că merit o porţie dublă de cartofi prajiţi ;)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu