3 lucruri care m-au impresionat în această săptămână

Sau care mi-au plăcut, sau care mi-au trezit atenţia, cum vreţi să o luaţi.

1. Şcoala pentru copii cu nevoi speciale din Oak Field, Nottingham County, UK. Probabil una dintre cele mai moderne şcoli de profil din Europa, cel puţin la nivel de dotări, căci metodologia nu sunt în măsură să o apreciez, mutată de vreun an într-o clădire nouă construită special cu această destinaţie printr-un program al guvernului britanic numit "Building Schools for the Future". Programa şcolii se concentrează pe dezvoltarea abilităţilor de viaţă, abilităţi matematice, comunicare în limba maternă şi/sau limbi străine. Spaţii pentru activităţi sportive, spaţii de joacă adaptate nevoilor de stimulare senzorială şi cognitivă ale copiilor cu dizabilităţi dintre cele mai severe, piscină pentru terapie prin mişcare, cameră virtuală cu dotări multimedia pentru activităţi interactive, sala de muzică sunt numai câteva dintre elementele pe care personalul şcolii le foloseşte în lucrul cu aceşti copii. Deopotrivă impresionant şi heart breaking.

2. O întreprindere socială din Birmingham ce oferă servicii de training pentru persoanele cu dizabilităţi pentru a-i ajuta să călătorească independent. V-aţi pus vreodată problema că cineva ar putea oferi asemenea servicii? Ei bine, nevoie există cu siguranţă, din moment ce pentru persoanele cu dizabilităţi fizice, senzoriale sau/şi mentale faptul de a se deplasa singure pe stradă este cu adevărat o provocare. Ceea ce pentru mulţi dintre noi intră întrun banal cotidian - să mergi la şcoală, la locul de muncă sau la magazin -, pentru persoanele cu dizabilităţi reprezintă lucruri ce trebuie învăţate cu multă trudă.

3. Jen, interpretă din/în limbaj mimico-gestual care face semne cu mâinile şi atunci când vorbeşte numai cu persoane care nu au nicio problemă de auz. De fiecare dată când o vedeam gesticulând tresăream şi mă întrebam dacă nu cumva în preajma noastră se află cineva cu această problemă, chiar şi când ştiam cu siguranţă că toţi cei de faţă au auzul în regulă. Am întrebat-o de ce face asta şi mi-a spus că pentru ea limbajul mimico-gestual este a doua natură, îl foloseşte aşa cum foloseşte limbajul obişnuit, verbal, uneori îi este mai simplu să se exprime aşa, ba chiar şi visează în limbajul semnelor. În plus, mulţi dintre prietenii ei sunt persoane cu deficienţe de auz, aşa că oricând vorbeşte interpretează şi cu mâinile, pentru a le da şi lor ocazia să participe la conversaţie.

O lume pe cu totul alte coordonate.

Îmi propun să fac greşeli prosteşti

Cunoaşteţi cu toţii faza cu "de mâine am să schimb chestia asta", unde 'chestia' poate să reprezinte orice vă doriţi domniile voastre să fie diferit în viaţa personală sau profesională. Probabil cam toată lumea a luat cel puţin o dată în viaţă a New Year's Eve Resolution: anul ăsta lucrurile or să stea altfel, o să... şi o să...., n-o să mai.... şi în niciun caz nu voi mai.... Mda. În cele mai multe cazuri rezoluţiile astea au viaţă scurtă. Sau poate nu în cele mai multe cazuri ale voastre, dar cu siguranţă ale mele: zilele astea mi-am consultat agenda cu ce-mi propusesem pentru 2010 şi cam 95% din lucrurile respective nici nu-mi mai aduceam aminte că mi le propusesem! Halal determinare, nu?

Ei bine, aflaţi că sunt hotărâtă să schimb această stare de fapt! În bine. Da, chiar foarte hotărâtă! Anul ăsta chiar am să... şi pe urmă am să... şi nu voi mai rata să... Lucrez la asta, nu stau cu mâinile în sân. Cum? Păi uite, citesc psihologie practică ca să mă autodescopăr şi să mă motivez. M-am apucat de o carte foarte promiţătoare din titlu: "De ce oamenii deştepţi fac greşeli prosteşti". Un titlu foarte bine ales, special pentru oameni deştepţi, fiindcă îmi imaginez că pe oamenii proşti nu-i interesează greşelile deştepţilor. Sau mă înşel? În orice caz, când am văzut-o în librărie am avut o clipă de deliberare: eu în ce categorie mă plasez? Din moment ce am cumpărat-o, cred că vă daţi singuri seama de răspunsul pe care mi l-am adresat. Buuuun, deci începând de anul ăsta nu voi mai face greşeli prosteşti!

330 de pagini ca să afli cum de faci greşeli prosteşti, chiar dacă tu te crezi o persoană inteligentă. Ce, credeaţi să descoperirea propriilor erori de gândire it's no time job? Păi numai până citeşti cartea, şi deja îţi ia o grămadă de timp. Ca să nu zic cât de obosit/ă te simţi după ce afli câte tipuri de greşeli poţi face şi de-a dreptul epuizat/ă când mai citeşti şi metodele/tehnicile care să te ajute să nu mai faci respectivele greşeli.

Ufffff! Am trecut de jumătatea cărţii şi deja am uitat tipurile de greşeli descrise în prima parte :(. Mă cuprinde o senzaţie de panică: cred că nu voi reuşi nici anul ăsta să nu mai fac greşeli prosteşti, ba mă tem chiar că ele vor părea încă şi mai prosteşti de-acum, după ce am citit această carte. Ştiu, ştiu, errare humanum est, doar că aici parcă era vorba de oameni deştepţi, nu?! Sau să fie şi asta un concept supraestimat?

Dintre sânii înţelepciunii populare

Mă bucur enorm să descopăr că înţelepciunea populară, reprezentată în timpurile apuse de vorbele din bătrâni, sfaturile din tată-n fiu şi din soacră-n noră şi transmisă din gură în gură prin canalele tradiţionale gen discuţiile şi reuniunile familiale, claca, şezătoarea şi bârfa peste gard, nu a pierit, ci doar s-a transformat. Este tot înţelepciune, este tot populară, se transmite din cercetătorii britanici, respectiv americani, în pana/condeiul/laptop-ul pseudo-jurnalistului care a absolvit liceul citind rezumatele la limba şi literatura română şi e bucuros că poate să-şi facă numărul de caractere per text prin simpla copiere a unui material venit pe fluxul de ştiri (care ştiri?!) sau găsit pe site-ul unui cotidian străin.

Ce ne învaţă această înţelepciune? Multe şi însemnate lucruri! Din toate domeniile vieţii, de la cum să ne hrănim sănătos, la cum să ne reproducem sănătos şi cum să ne creştem copii sănătos. Azi numai ce-am deschis site-ul unui cotidian şi am dat peste un colier de perle de înţelepciune populară. Ce să mai, o coroană de înţelepciune. De exemplu, de la cercetătorii britanici cetire, copiii hrăniţi la sân cel puţin o lună sunt mai inteligenţi. Mamelor, nu ezitaţi să vă alăptaţi pruncii la sân! Aflasem deja dintrun alt articol, publicat de un alt coditian, că alăptarea bebeluşului exclusiv la sân peste şase luni riscă să-i provoace acestuia carenţe de fier şi altele. Mamelor, abţineţi-vă aşadar! Cafeaua se dovedeşte a fi o băutură unisex, căci fereşte femeile de atac cerebral (să bem cafea!), dar nu este benefică bărbaţilor (să nu beţi cafea!). Sexomania este o boală rar întâlnită (aţi auzit până acum de ea?! ei bine, canadienii au şi cercetat-o), dar afectează vreo 8% din populaţie! Mai ales pe bărbaţi, lucru de natură să confirme înţelepciunea populară mai veche care spune chestii de genul "bărbaţii ieste neşte obsedaţi". După această ştire cutremurătoare, noroc că putem apela la aceeaşi sursă de răspândire a înţelepciunii pentru a afla că sexul aduce beneficii sănătăţii, deci merită să fie practicat pentru mult mai multe motive decât cele acceptate tradiţional. Care motive? Cum care? Păi reproducerea speciei, evident! :D

Cu ce vă ocupaţi, doamnă?

- Cu ce mă ocup? mă bâlbâi eu, luată prin suprindere. -Da, care este ocupaţia dumneavoastră, explicitează funcţionara de la secţia de poliţie unde mă dusesem să ridic un document. - Păi am scris acolo, în formular, sunt formator. Privirea mă măsoară ezitând între uimire şi început de enervare. - Formatorul este o ocupaţie cuprinsă în Catalogul Ocupaţiilor din România, continui eu emfatic. - Dar ce înseamnă asta, ce faceţi concret, tastaţi la calculator, ce faceţi exact? intervine o alta. - Dezvolt competenţe profesionale, nu vreau eu să mă las, după care cedez brusc, sunt un fel de instructor, ţin cursuri pe diverse subiecte. - Semnaţi aici, doamnele oricum nu mă mai ascultau, renunţaseră la ideea de a îmbunătăţi în vreun fel informaţia deja aflată în formular.

O întrebare simplă, care de cele mai multe ori îmi dă o stare de fâstâceală. Iar răspunsul meu variază în funcţie de cine lansează întrebarea, de fiecare dată căutându-l pe cel care mi se pare cel mai simplu de înţeles pentru interlocutor. Sau cel mai de apreciat, de ce să nu recunosc că uneori mai e şi o chestiune de self-advertising la mijloc.

Una peste alta, încurcătura rămâne: eu cu ce mă ocup? Ce răspundeţi când sunteţi întrebaţi aşa ceva? Aaaaa, păi lucrez la.... sunt..... şi aici urmează numele postului sau al funcţiei. Ca şi cum ăsta ar fi răspunsul... şi totuşi, eu cu ce mă ocup? Varianta doi de răspuns: am o diplomă, deci am o ocupaţie. Da, şi eu am câteva diplome, pe una scrie că sunt licenţiată în filosofie, pe alta că sunt manager de proiect, pe alta formator and so on. Din când în când le scot la interval şi spun că sunt ba una, ba alta. Alteori spun că lucrez în domeniul formării profesionale, un răspuns de neînţeles pentru majoritatea celor care nu lucrează în domeniul formării profesionale :). Mi se mai întâmplă şi să zic că fac de toate şi să enumăr o listă mai mult sau mai puţin completă a activităţilor mele profesionale. Oricare dintre variante şi toate răspunsurile luate laolaltă sunt însă nesatisfăcătoare. Acum, să nu mă bănuiţi de aroganţă, cum că ce activitate complexă desfăşor eu, nici nume nu-i pot da, că nu s-a inventat! Vreau doar să zic că uneori mi se pare greu să-mi dau chiar şi mie un răspuns clar, concis şi explicit. Şi atunci, eu cu ce naiba mă ocup?

Nu mai ştiu ce să scriu pe blog

Ce să mai, ăsta-i adevărul! Am vrut eu să o dau cotită, că staţi un pic că sunt răcită şi-mi curg creierii pe nas, sau că sunt ocupată din cale-afară şi nu am timp să mă exprim, dar nu are rost să mă ascund după deget: zilele astea pur şi simplu nu am găsit nimic de spus. Evident, din motivele enunţate mai sus, nu-i o criză de inspiraţie, bloggeri nu au crize de inspiraţie, în plus un blog e un loc de liberă exprimare a liberului flux mental propriu şi personal care, nu-i aşa, nu poate fi oprit nicicând :D. Ce-i drept, nu poate fi oprit, păcătosul, dar uneori e atât de plictisitor, că ai vrea să fie posibil să-i spui stop doar printr-o simplă răsucire, aşa, ca pe un buton de robinet. Aşa că libera exprimare a intrat într-un moment de auto- cenzură, că nu voiam să vă plictisesc şi pe voi, hihi!

Ce era să scriu? Articol omagial 8 martie? articol cea-de-a-şasea-carte-poliţistă-pe-care-o-citesc-şi-încep-să-mă-plictisesc-de-cărţi-poliţiste? Articol uite-vine-primăvara-aoleu-m-a-lovit-astenia? Boring, boring, booooooring!

Mi-am cumpărat şi o carte care speram să mă inspire, respectiv colecţia de texte scrise pentru blog de Jose Saramago. Cartea e bună, dar Saramago scria mai mult articole politice: Israel, palestinieii, Bush, Obama, capitalism, criză economică etc. deci bo-riiiiiiing! Nu vreţi să mă apuc eu de scris aşa ceva, nici eu nu vreau....

Nu, e clar, mai bine nu mai scriu decât să scriu ceva plictisitor. Sau credeţi că aş putea găsi totuşi un subiect interesant?

Survivor: prima lună de gimnastică (I)

Cuvântul cheie în momentul în care te apuci de un program din ăsta de revitalizare fizică (hăhăhă!) este nu entuziasm, ci determinare. Pentru că entuziasmul, dacă o fi existat pe undeva, moare cu siguranţă înainte de finalul primei şedinţe. V-am povestit ceva despre asta într-un articol anterior.

După ce am fost de 3 ori la sală, de fiecare dată la un alt tip de program, iaca primele impresii:
- sunt două tipuri de programe, unele agitate rău şi unele lente. Oricum ambele provoacă durere, deşi prezentările din materialele promoţionale nu spun nimic în acest sens :D
- dacă încă nu aţi găsit un răspuns rezonabil la întrebarea "de ce nu fac femeile armata?", atunci vă recomand unul din programele alea agitate, s-ar putea să începeţi să intuiţi răspunsul. Şi invers, pentru nostalgice şi amatoarele de filme cu armata americană, poate fi un test psihologic preliminar participarea la asemenea programe. Sigur, instructoarele sunt muuuuult mai simpatice şi mai finuţe decât sergenţii americani, ele spun lucruri de genul "pisi, numai la hotel plăteşti ca să stai degeaba".
- fiecare asemenea program are damblaua lui: unul lucrează intens picioarele şi fundul, unul se concentrează pe abdomen, altul pe braţe etc. Aştept unul cu ceva din fiecare, că până acum nu m-am convins de ce trebuie să sufăr pe bucăţi, în loc să mă simt bine pe ansamblu.
- dacă veniţi cu junghiuri de acasă - cazul meu, dureri de spate de prea mult stat pe scaun la computer-, veţi pleca cu ele acasă, plus câteva suplimentare, căpătate în urma exerciţiilor intense.

Dar cum spuneam, de-ter-mi-na-re este cuvântul cheie. Mai am de testat vreo 8-9 programe. Azi simt însă că merit o porţie dublă de cartofi prajiţi ;)

Peisaj idilic cu natură moartă

Avertisment: acest articol nu e amuzant şi prezintă explicit scene de violenţă emoţională. Puteţi să vă opriţi din citit acum. Cine continuă o face pe propria răspundere.

De ceva vreme mă lupt cu o crampă mentală şi emoţională, venită din şocul unui upercut administrat de o mâna care cu câteva clipe înainte mă mângâia duios pe obraz. De ceva vreme stau buimacă şi-mi număr dinţii strânşi în palmă. Prietenele/ii îmi spun că totul e ok, buza asta inflamată îmi dă chiar un aer senzual. Iar după o vizită la stomatolog voi avea din nou cel mai strălucitor zâmbet din univers. Probabil au dreptate. Deocamdată pot doar să număr găurile.

Întrebare firească: didn't you see it coming? Of course I did, dar eram prea ocupată cu admirarea peisajului idilic pe care aceeaşi mână îl desena în faţa ochilor mei. Era foarte reuşit, părea aproape real: erau şi floricele, erau şi păsărele, musculiţe, fluturaşi, iarbă verde, izvoare cristaline, copaci cu scoarţă groasă. Stăteam aproape nemişcată, aproape fără să respir, nu cumva o mişcare greşită de-a mea să facă vreo frunzuliţă să se usuce sau vreun animăluţ să fugă. Şi de-aia n-ai putut să te fereşti, măi fată?! haha! Să mă feresc? Au contraire, la drept vorbind eu l-am provocat. Cum priveam aşa hipnotizată, imaginea a început să-şi piardă contururile. Atunci m-am frecat la ochi şi am spus cu voce clară: acest peisaj idilic este o simplă natură moartă. Zduf!

Acum, ştie careva un stomatolog bun? În curând vine primăvara şi soarele întotdeauna mă face să zâmbesc.