Un efort de imaginaţie

Astăzi mi s-a propus să fac următorul efort de imaginaţie: se ia un bărbat afgan, posibil taliban-terorist, căci este (sur)prins întrun context dubios, omorând în deşert nişte soldaţi ai unchiului Sam. Se leagă, se bate, se torturează, se ţine în puşcărie, se urcă în avion, se coboară într-o ţară în care este iarnă cu viscol şi zăpadă şi i se dă ocazia să evadeze. După care se urmăreşte cu trupele speciale şi câini pe munte, prin ger cumplit şi zăpadă. Ei, acum efortul de imaginaţie care se cere este să ne dăm seama ce este în mintea acelui om. Interesting? Credeţi că vă puteţi conecta la situaţie, că puteţi empatiza cu personajul? Credeţi că puteţi igorna faptul că e un posibil, de fapt foarte probabil, terorist şi că-l puteţi vedea ca pe un om la rândul lui terorizat? Staţi că asta nu-i tot: bărbatul nu vorbeşte, nu e prea clar nici dacă aude, iar pe parcursul dramaticei urmăriri ucide trei persoane nevinovate, doar ca să supravieţuiască. E posibil să vă imaginaţi ce este în mintea lui? Căci mie nu prea imi este.

Dar ca să lămuresc situaţia, este vorba despre filmul Essential killing al regizorului Jerzy Skolimowski. Un film în care Mohammed, personajul principal, nu scoate absolut nicio vorbă. Un om despre care filmul nu ne spune mai mult decât că are o nevastă, un copil şi ascultă de perceptele religioase islamice. Şi când e la el în Afganistan ucide soldaţi occidentali. Iar când e în ţara iernii, ucide pe cine îi stă în calea spre libertate. Un film care poate fi interpretat politic, dar nu o voi face, criticat din punct de vedere estetic, dar nu ma interesează, şi chiar cu totul desfiinţat ca şi concept. Dar nu asta e ideea.

De fapt, exerciţiul cerut este unul foarte simplu: the reverse angle of the story. Am putea să luăm un soldat occidental, să-l purtăm prin deşertul fierbinte şi uscat, să ne aducem aminte de nevasta lui cea blondă şi copilul cu ochi albaştri, să-l vedem ucigând din datorie şi necesitate nişte afgani sau arabi sau alte neamuri de prin zona caucaz - asia - orientul mijlociu. Şi să empatizăm cu eroul în lupta lui pentru supravieţuire, în efortul lui de a se întoarce acasă. Relativ simplu, nu? Eh, să facem exerciţiul şi invers. Vă rog, nu săriţi cu "dar aici este vorba de un terorist, un taliban, un criminal". Da, este. Dar să facem acest efort de a încerca să ne imaginăm ce e în mintea acestui om. Poate nu vom reuşi să fim nici măcar pe-aproape, dar cred că efortul în sine merită făcut. Pentru mintea noastră.

P.S. Filmul îl puteţi vedea în cadrul Festivalului Filmului European. Vincent Gallo face un rol cu o tensiune uimitoare, reuşind să ţină un film de 80 de minute în care nu deschide gura, cel puţin nu ca să spună ceva. Şi o mai puteţi vedea întro apariţie scurtă şi pe Emmanuelle Seigner, asta dacă vă întrebaţi cum arată Rebecca din Luni de fiere după 20 de ani...