Da, mai nou asta îmi vine să fac. De fapt, asta am şi făcut: m-am dus şi m-am urcat pe un perete de 11 metri. :)
Curioşi? Păi a fost prima mea experienţă de escaladă (încântare totală: zâmbete, floricele, pupici, zâmbete din nou). Asta e din seria lucrurilor pe care le fac fără să-mi propun. Adică nu, nu visam de mic copil să fac escaladă, ba chiar tout au contraire, dacă mă gândesc la unele întâmplări. Nu mi-am dat nici listă de challenge-uri cu lucruri pe care e musai să le fac, că nu mi se părea că-i musai să fac escaladă. Dar uite că o făcui, iar dacă tot o făcui, să vă şi spun cum fuse. Şi gata, pofta mea de perfect simplu a fost potolită, vobesc normal în continuare. :D
Mai întâi, câteva idei general valabile.
Lecţia numărul unu: escalada nu se face în braţe, contrar aşteptărilor, ci în picioare. Asta dacă nu vrei să ai o febră musculară monstruoasă a antebraţelor şi să-ţi apară aşa numitele braţe de Popey. Cum a fost prima experienţă, e de la sine înţeles că acum am braţe de marinar, hihi!
Lecţia numărul doi: mişcarea are loc prin întinderea braţelor la maxim, altfel laşi prea multă greutate în ele şi ajungi la cazul de mai sus.
Lecţia numărul trei: baza de susţinere o constituie picioarele, mai precis vârfurile, pe care trebuie să vă împingeţi. Dacă nu vă folosiţi cum trebuie picioarele, e prea multă tensiune şi efort în braţe şi ajungeţi cum am spus mai sus. :)
Lecţia numărul patru: respiră!
Prima căţărare am făcut-o ca din puşcă, de teamă că dacă stau prea mult pe gânduri, mă apucă panica. Oricum m-a apucat în momentul în care a trebuit să mă dau jos. Coborârea a fost o combinaţie bizară de des-căţărare şi lovit de perete. Am pe unul din genunchi o mândreţe de vânătaie umflată, ca un ou de porumbel pe cale să devină de prepeliţă. Trece până data viitoare :D
La a doua căţărare am învăţat ce înseamnă să mai şi gândeşti un pic ce faci, adică să-ţi alegi prizele, să-ţi alegi mişcările şi să foloseşti braţele mai puţin pentru tracţiune. Am ajuns până sus, victorie!
La a treia căţărare am văzut ce înseamnă să porneşti cu energia psihică necorespunzătoare. Încă de la primii 2 metri de căţărare mă încolţise ideea că ce mare chestie dacă alunec, că oricum am coardă de siguranţă, abia văd cum vine asta. Evident, nu am reuşit să urc până sus şi am căzut în coardă.
Nici ultima căţărare nu am reuşit să o fac până sus, dar în schimb mi-a reuşit, în sfârşit, coborârea: ca la carte, mişcări line, legănate, împins cu picioarele în perete, lăsat în coardă încă un metru-doi, era mişto, ştiam că e mişto, eram mândră de mine, what a feeling!
Cică ce-i mai rău abia acum urmează, fiindcă febra musculară se simte la maxim peste 2-3 zile. Deocamdată pot spune că am febră musculară la degete şi după cum se prezintă lucrurile, mâine e posibil să mă lase de tot mâinile şi braţele. Iar asta sună ca un pretext mult prea bun ca să nu mişc un pai, că doar e weekend :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu