joi, 18 august 2011

Educaţia în familie

"Nesimţito! De ce fugi?!" Nervoasă în pragul isteriei, tânăra mamă îşi înhăţă de un umăr copila durdulie de vreo 3-4 ani. Şlap, pleosc! Între strigătul de luptă şi gestul propriu-zis, pe faţa copilei apare o expresie care înseamnă un singur lucru: ştie deja ce urmează. Tatăl asistă placid. Şi scena se repetă iar şi iar şi iar, în varii forme, peste tot în jurul meu, în această staţiune îndesată până la refuz cu familişti, veniţi la mare în formula mama, tata şi copilul/copii. Oameni care dacă ar fi întrebaţi de ce sunt aici ar răspunde aproape invariabil că "mai mult pentru copii, că le face bine".


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu