marți, 16 august 2011

Camera e o stare de spirit

Sunt într-o cameră de hotel. Habar n-am a câta cameră de hotel în care stau/am stat, nu că ar conta. Ştiu pe cineva care le ţine un fel de socoteală, le înregistrează vizual prin fotografii. All my hotel rooms, toate locurile în care am fost şi nu au însemnat nimic. Sau?!...

În primele mele călătorii contactul cu camera de hotel era ceva cu o notă de straniu, o întâlnire cu un spaţiu care se cerea cumva domesticit, o privire spre propria persoană pentru a căuta un mod de adaptare reciprocă. Cameră după cameră, din hoteluri ale marilor oraşe europene sau provincia profundă a României şi de aiurea, camere de cinci stele sau camere care-şi meritau cu greu cele două steluţe clamate, camere low tech (o masă şi un dulap) sau high tech (am tremurat două nopţi până am dibuit unde era ascuns în perete dispozitivul de reglare a temperaturii), până la urmă totul intră într-o rutină. Un aeroport/ o gară/ o şosea, recepţia, inspectarea scurtă a camerei, valiza desfăcută pe jumătate, duşul, schimbatul hainelor, o privire pe geam pentru a capta oraşul din unghiul pe care numai această cameră îl poate oferi, verificarea lipsită de interes a grilei tv, somnul. De preferat fără gânduri, cu disciplina auto-impusă de a nu te întreba ce cauţi acolo, cu voinţa antrenată de a lua lucrurile unul după celălalt şi de a ţine în frâu pofta să rupi rutina cu rătăciri pe care nu ţi le permiţi. Intru pe pilot automat, într-o altă cameră de hotel.

Sâmbăta trecută am fost într-un hotel din Bucureşti. Mrs. Dalloway ne aşteaptă în hol şi ne conduce atunci când se dă semnalul. Eram şapte, cu câţiva mă ştiam, dar întâlnirea noastră în acel loc, la acea oră era cu totul întâmplătoare. Urcăm cu liftul la etajul 15, Mrs. Dalloway ciocăne la o uşă. Ne deschide Mrs. Chan, care este însă foarte preocupată să alerge o mingie de tenis cu jetul de aer al unui uscător de păr. Intrăm şi-l găsim pe Agentul 007 pe canapea, cu capul vârât într-o valiză goală. Agentul 007 mă primeşte în valiză şi-mi urează bun venit într-o manieră foarte personală. După care se izolează în baie, lăsându-ne să urmărim din cadrul uşii un fel de confruntare cu propria persoană ascunsă în gesturile cotidiene. Mrs. Chan dă semne şi dovezi de masochism, încearcă să ne seducă, se străduieşte în van să (re)capete controlul, fumează, visează, ne ignoră, cerşeşte atenţie şi compasiune. În final, Agentul 007 îşi ascunde identitatea şi cu ajutorul doamnei Chan ne ademeneşte afară din cameră. Rămânem pe hol, confuzi şi încântaţi. Luăm liftul din nou, în hol Mrs. Dalloway primeşte altă serie de oaspeţi ai Camerei 1306 - I Am Myself. Ce li s-a întâmplat, numai ei ar putea să spună. În camera în care Eu sunt Eu momentele sunt irepetabile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu