miercuri, 27 aprilie 2011

Să cunoaştem istoria patriei (I)

Studioasă şi avidă de cunoaştere cum mă ştiţi, mi-am zis recent că e cazul să-mi completez cunoştinţele de istorie a patriei, aflate în cazul meu undeva cam la nivelul şcolii generale absolvite cu un număr buuuuun de ani în urmă. Leneşă şi fără apetit de buchiseală cum mă ştiu, am căutat o scurtătură pe calea spre cunoaştere, un drum asfaltat, cum ar spune doamna Udrea, care s-a dovedit o neaşteptată sursă de inspiraţie. Aflând eu cum i s-au împotmolit tocurile la Potlogi, am fost străfulgerată de o idee. Aha! mi-am zis, am tăbărât pe pagina de internet a Institutului Naţional al Patrimoniului, am luat lista cu monumentele istorice din România şi am căutat monumente de pe teritoriul judeţelor din jurul Bucureştiului. Cu ceva ajutor de la goagăl, a ieşit un traseu de parcurs într-o zi pe linia Bucureşti - Piteşti, numai bun să mă educe într-ale istoriei şi culturii române.

Lecţia numărul unu: Potlogi
La Potlogi este un palat brâncovenesc, asta ştiam înainte să mă duc acolo. Cam tot atâtea ştiu şi după ce am fost acolo. Dar ca probă de gândire laterală, cu această ocazie am descoperit şi cam care ar fi grupul ţintă pentru turismul în grădina românească: posesorii de 4x4 şi de Hammer, căci numai ei/ele pot fi atât de temerari încât să se aventureze pe drumurile zis judeţene sau chiar, Doamne feri!, comunale de prin ţară.


Ce am aflat la Potlogi, de la cele două doamne care supravegheau locul şi prin observaţie directă, că alte surse de informare, pauză:
- că vizitatorii sunt reticenţi să plătească cei 5 lei taxă de intrare, pe motiv că nu au nimic de văzut în interior;
- că până recent palatul era în paragină, abia anul ăsta i-au pus pardoseală, uşi şi geamuri;
- că oricum au făcut-o prost, cel puţin asta cred eu. Pentru că prin alte palate şi castele de prin alte părţi nu am văzut calorifere montate în pereţii de secol şpe. Şi nici uşi şi ferestre drepte montate în arcade boltite şi drese cu ceva ciment. Dar probabil prin alte părţi oamenii au prea mult timp liber şi nu au cu ce-şi ocupa mintea. Constructorii români sunt prea ocupaţi pentru detalii de-astea şi-n plus Brâncoveanu a trăit acu' 400 de ani, ce ştia el ce e frumos.



În rest, palatul este o frumuseţe, dacă faceţi un efort de imaginaţie şi-l vedeţi cu ochii minţii. Dar atât. Iar lecţia de istorie trebuie să o găsesc în altă parte.

Avem parte însă de o experienţă autentic medievală: drumurile.

Ratăm Casa Memorială Dinu Lipatti, căci marcajul era insuficient. Şi conacul Lahovary-Gussi de la Leordeni, care nu era marcat deloc şi oricum nici deschis pentru vizitare. În Topoloveni oprim la Punctul de informare turistică. Nu vă spun ce am găsit acolo, vă daţi seama singuri din fotografie.



Lecţia numărul doi: Goleşti


Când am ajuns la Goleşti mi-am zis că în sfârşit dau şi eu peste ceva aristocraţie autentic românească, mai ales că pe vremea când mergeam eu la şcoală acest subiect nu prea îţi găsise locul în manualele de istorie. La intrare întreb dacă toate secţiile muzeului sunt deschise, sigur că daaaa. Materiale de prezentare nu observ. Locul arată promiţător. Interiorul casei familiei Golescu este foarte frumos. Dar pe nicăieri nu găseşti vreo informaţie despre familie, obiectele expuse, cum au ajuns ele acolo etcetera. Doamna supraveghetoare s-a scuzat spunând că ea este doar o supraveghetoare, dar că pot găsi un pliant la intrare. The new marketing shit, îmi zic cu un început de enervare, dar păşesc hotărâtă spre secţia de istorie, unde mă aşteaptă expoziţia "Locul şi rolul Goleştilor în istoria şi cultura naţionale". Exact ce-mi trebuie. Sau nu, fiindcă expoziţia este închisă, motivele sunt explicate vag, de unde deduc că nici supraveghetoarei nu-i sunt clare. Îmi plimb spumele prin Muzeul viticulturii şi pomiculturii, cireşii, prunii şi merii sunt în floare, măgăruşul paşte liniştit, gospodăriile sunt frumoase, la centrul hipic copii se plimbă pe ponei. Ok. Aproape că-mi trece dorul de istorie. La ieşire cumpăr pliantul menţionat, singurul material informativ de-acolo. Concis şi bilingv. Alţii ar scrie tomuri ca să descrie aşa muzeu, aici găseşti cam o frază pe secţie. Nu-i nimic, e incitant, îmi rămâne temă pentru acasă să aflu ce a căutat Tudor Vladimirescu în foişorul Goleştilor şi de ce au păstrat ei un clavecin in memoria lui Franz Liszt. L-or fi cunoscut personal?!


Înainte să plecăm, întreb dacă în zonă se găseşte şi conacul slugerului Muşat. Hmmmm, al cui?! Dar un conac brâncovenesc? Nici. Pornim spre conacul Brătienilor.
- va urma_

2 comentarii:

  1. Auzi, cînd ai fost ultima oară într-o grădină care să deţină manual de utilizare? Ce, tu nu ştii să deosebeşti patlagica de urzica? Într-o grădină ciripele păsăreşte, zumză albinăie şi alte din astea. Dacă tot gîndeşti lateral, ce te supără să circuli vicinal?

    RăspundețiȘtergere
  2. ei, iaca, la patlagica si urzica ma mai pricep, la istorie, ba! Asa ca un manual de utilizare nu mi-ar fi stricat...

    RăspundețiȘtergere