joi, 10 februarie 2011

Monologul exterior şi dialogul interior

Săptămâna asta m-am enervat răăăău, da' răăăăău de tot, lucru care mi se întâmplă totuşi rar. Dar pe când mă aflam în culmea enervării, mi s-a întâmplat un lucru bun: am avut unul din acele momente în care hotărăşti să faci altceva decât să laşi proasta dispoziţie să-ţi dicteze programul. :) Motivul nervilor cred că nu prea contează în fond, chiar dacă efectele şi manifestările au fost pe alocuri dramatice (da, m-am şi certat cu cineva!). Este din categoria suficient de cunoscută unui număr suficient de persoane: cum plătesc eu contribuţii la bugetul de stat, ca să primesc în schimb nişte servicii mizerabile. Şi cum am impresia că vorbesc singură, cu nişte oameni care la rândul lor par a vorbi singuri...

Ce a schimbat cursul zilei a fost unul din momentele de Stop, cum aveam să aflu peste puţină vreme că sunt numite în coaching. Stop înseamnă să faci un moment de pauză în care îţi opreşti reacţiile declanşate ca urmare a ce vor/fac/spun ceilalţi, pentru a te replia şi a începe să acţionezi ca urmare a ce vrei tu. Înseamnă decuplarea de la context, de la impulsul pe care îl primeşti din exterior, din partea celuilalt, pentru a-ţi căuta propriul impuls. Pentru mine momentul de Stop a însemnat că-n loc să mă las stăpânită de starea aia foarte proastă şi să ma duc acasă să-mi rumeg nervii, m-am calmat şi am mers la unul din atelierele din cadrul Săptămânii Internaţionale a Coachingului. Şi bine am făcut, căci uite aşa am aflat că potrivit teoriei lui Tim Gallwey - the Inner Game, orice om are două voci interioare, cea a Eului primar - care este critică şi evaluativă, şi cea a Eului secund, reprezentând potenţialul nostru, ceea ce ne dorim şi aşteptăm de la viaţă. Cu toate astea, cei care au impresia că aud mai mult de două voci în forul lor interior sunt sfătuiţi să consulte un psiholog ;). Aceste voci ale celor două Euri se află în competiţie pentru controlul asupra vieţii noastre, dar în cea mai mare parte ne aflăm sub influenţa Eului 1, căci acesta se bucură de cea mai mare atenţie încă din fragedă pruncie, de când părinţii stau toată ziua cu gura pe tine cu ce să faci şi să nu faci ca să devii un om bun şi drept, harnic şi cinstit, sau măcar să nu devii un mare luzăr care consumă oxigenul degeaba, etc. and so on. Aşa suntem (de)formaţi de mici să privim lumea şi pe noi înşine :)

Aflaţi cam tot timpul sub presiunea Eului 1, care ne urmăreşte cu vocea lui critică şi ne inhibă, nu-i de mirare că sfârşim de multe ori prin a face lucruri departe de cele pe care ni le dorim de fapt. Şi totuşi, nu-i musai să fie aşa. (Cam asta este şi ideea din spatele majorităţii comediilor mai mult sau mai puţin romantice made in Hollywood, probabil de-aia au aşa succes la public.) Cine câştigă în jocul interior, depinde de nivelul de inteligenţă emoţională, de capacitatea noastră de a crea un spaţiu în care Eul 2 să se poată manifesta. Iar cadrul pentru realizarea acestui lucru se bazează pe trei elemente: atenţia/awareness faţă de tot ce te înconjoară/ conştientizarea propriei persoane şi a contextului aşa cum este, alegerea propriilor scopuri şi încrederea în tine. Eh, aici voiam să ajung, căci asta a fost ideea care mie mi-a plăcut cel mai mult din cadrul acelei prezentări: atenţia/conştientizarea ca element curativ şi în acelaşi timp ceva ce poate fi antrenat. Ce este tricky în faza de conştientizare e faptul că ea poate fi de fapt falsă, adică ea se poate baza tot pe conţinut de tipul celui generat de Eul critic, iar efectul să fie exact pe dos: în loc de eliberare, şi mai multă presiune şi stres. Este nevoie de o conştientizare nu la nivel raţional, ci senzorial, emoţional, empatic. Fiindcă asta întrerupe fluxul intern de gânduri critice şi evaluative şi ne face să acceptăm realitatea/contextul, facându-ne să ne comportăm ca atare. Adică ne ajută să câştigăm partida cu noi înşine. ;)

PS. Acest articol exprimă o înţelegere strict personală, limitată şi total din avion a conceptelor de coaching ale lui Gallwey, ale cărui cărţi recunosc că nu le-am citit. Încă. Aşa că dacă printre cei 3 cititori ai acestui blog se află şi un cunoscător al abordării cu pricina, poate capăt şi eu nişte lămuriri suplimentare. Sau pur şi simplu nişte lămuriri :)

3 comentarii:

  1. Hei, cu mine ai 4 cititori fideli! :)) Eu una sunt reticenta la ideea de coaching. N-am incredere in epifaniile altora.

    RăspundețiȘtergere
  2. pai sa nu ai, ca nu e sanatos. Insa coachingul spune ca scopul lui este sa te ajute sa-ti descoperi propriile epifanii ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Salut.
    Mi-a placut ce/cum a scris Eul 2 al tau:)
    Apropo de numele lor - Gallwey le numeste 1 si 2 - le "numareste", deci! - nu le zice primar si secundar. Acum, citind aci, imi dau seama ca zise asa ar incurca atributele lor: Eul 1 este, in fapt, cel secundar, fiind el construit prin interactiunea cu ceilalti, Eul 2 este "datul", sursa de creativitate, "motivul", dorinta de a fi. (in fine, imi amintesc cum le-am tot zis invers in seara aceea:) - am spus ca Eul 2 ma mana, dar mai stii ce masinatiune pornise Eul 1!)
    Vor aparea doua carti ale lui Gallwey in curand.

    RăspundețiȘtergere