Deşi
vremurile sunt tulburi şi spiritele încinse prin .ro, cu motive
întemeiate, eu îmi permit să abordez astăzi un subiect estival:
festivalurile rock la care am fost. N-am mai scris aici de o grămadă de vreme şi-mi
face plăcere să revin cu o poveste lejeră, de concediu. Anul
trecut am descoperit farmecul vacanţei de vară în luna iunie, cu
concert la pachet. Vara asta am dublat pachetul şi am fost la două
zile de festival în Belgia. 22 iunie la Graspop Metal Meeting şi 1
iulie la Rock Werchter. Ce s-a întâmplat în săptămâna dintre
cele două zile de concerte vă spun altă dată. Aşadar, urmează
două semi-cronici de semi-festival, dintr-o perspectivă frustă şi
lucidă, dezvoltată în cele 10-12 ore petrecute bând apă plată
şi cafea şi vreme ce toţi în jurul meu treceau prin diverse grade
de luat razna.
Faptele
Am
cumpărat biletul la Graspop cu vreo 7 luni înainte, în momentul
când se anunţase turneul Black Sabbath, incluzând ziua de 22 iunie
în Belgia. Black Sabbath şi-au anulat turneul, dar pe listă mai
rămâneau rock-ul şi berea. Ok, berea a picat şi ea, din pricină
de şofat, de unde şi excesul de luciditate din rândurile de mai
jos. Graspop are loc la Dessel, un orăşel belgian aproape de
graniţa cu Olanda. Pop-ul din nume nu trebuie să vă păcălească,
festivalul e de metale. Gras-ul însă vă poate da de gândit :)
Populaţia
de festival
În
principal flamandă, de la 16 la peste 50 de ani, majoritar
masculină. Concentraţia de testosteron pe metru pătrat dădea
festivalului un aspect de cazarmă militară, minus ordinea şi
curăţenia. The journey of a metalhead is a lonely one, or so I've
been told.
Codul
vestimentar
Negru.
Masculin: try to look as much as possible as a bad MF. Feminin:
gothic drama queen, părul roşu sau verde.
Mâncarea
şi băutura
Scumpă.
Fast food. Berea: proastă.
Comportamente
acceptabile public
Urinatul.
Cum pişoarele pentru bărbaţi erau plasate în spaţiul de acces la
toalete, devenea inevitabilă vederea copăceilor cu urinoare.
Diferenţe culturale să fie de vină?!
Atmosfera
Dark
and twisted. Poate pentru că era prima zi de festival? Nu ştiu, pe
măsura ce ziua trecea, atmosfera devenea însă tot mai exuberantă.
În stil metal, ceea ce poate să însemne de fapt foarte multe
lucruri. De exemplu, la Ozzy Osbourne am stat lângă doi metalişti
de vârsta a doua spre a treia care jumătate de concert au vorbit
continuu şi atât de tare, că aproape nu mai auzeam muzica. Vreţi
să ştiţi care era subiectul? Şi eu, dar vorbeau în flamandă.
Ce-am
văzut, ce-am auzit sau la ce am fost de faţă
Graspop
a avut patru scene, dar mărturisesc că pe cea de-a patra am găsit-o
abia pe drumul spre ieşire. Nu-mi propusesem să văd nimic
de-acolo. Ziua am început-o cu o karmă proastă, care m-a făcut să
pierd show-ul Godsmack. Hrrrrr! Aşa că primul concert la care am
ajuns a fost al celor de la Sacred Reich, unde am prins vreo două
piese, dintre care una era un cover după Black Sabbath. Am băut o
bere în timp ce Slash se producea pe scena principală, dar am
urmărit în întregime şi cu plăcere show-ul Paradise Lost.
Sabaton a fost interesant de urmărit, deşi n-o să pricep neam-veci
care-i treaba cu bărbaţii şi războiul şi de ce băieţii ăia o
ardeau aşa eroic. În fine. De la Sick of It All am îndurat vreo
două piese, după care m-am mutat la Amon Amarth care păreau totuşi
că mai şi cântă ceva. Slayer l-aş fi dormit la propriu, dacă nu
s-ar fi făcut aşa frig. Dar a urmat Kyuss Lives! de departe pentru
mine cea mai puternică experienţă din cadrul acestei zile de
festival. And last but not least, Ozzy Osbourne & Friends, unde
bunicuţa dementă s-a produs în stilul binecunoscut, mai mult pe
baza repertoriului propriu, împreună cu Geezer Butler, Zakk Wylde
şi Slash. Mama, I'm coming Home a dat semnalul de plecare.
Enervări
Coada
de maşini de la intrarea festivalului, 2 ore pentru a parcurge 3 km,
lucru care a însemnat ratarea concertului Godsmack :(
Revelaţii
Kyuss
a fost pentru mine revelaţia totală şi absolută a acestui
festival. A fost dragoste la prima auzire şi vedere. Delir total.
Concertul lor îl puteţi vedea integral aici. And yes, I did
headbanging:)
Imagini
care mă vor bântui
Ozzy
Osbourne alergând pe scenă cu nişte găleţi din care arunca apă
peste public. Asta pentru că nu-i mai venea apă pe furtunul pe care
îl folosise până atunci. Arăta ca o babă nebună.
Faptele
Motivul
principal pentru a merge la Werchter se numeşte Red Hot Chili
Peppers. Cum distanţa în timp faţă de Graspop era de aproximativ
o săptămână, uite aşa a apărut şi vacanţa cu două zile de
concerte în program. Werchter este un sătuc belgian la vreo 30 de
km de Bruxelles, iar Rock Werchter este un festival cu o tradiţie de
aproape 40 de ani.
Populaţia
de festival
Flamandă,
franceză şi internaţională, de la 8 la 50 de ani, dar majoritatea
spectatorilor aveau între 15 şi 25 ani. Egalitate de gen, multe
blonde.
Codul
vestimentar
Ochelari
de soare galbeni, verzi şi roşii. Masculin: tricou colorat, bermude
uni, în carouri sau floricele, cu buzunare exterioare. Feminin:
pantaloni scurţi cu cizme de cauciuc sau teneşi cu floricele.
Mâncarea
şi băutura
Scumpă.
Fast food. Berea: şi mai proastă.
Comportamente
acceptabile public
Mâncatul
fără număr a porţiilor de cartofi prăjiţi înecaţi în
maioneză sau ketchup. Mie mi-a fost îndeajuns mirosul.
Atmosfera
Veselă,
solară. Cel puţin aşa era în ultima zi de festival când am
intrat şi pe scena principală părea a se desfăşura petrecerea de
Sf. Patrick. Deşi americani la origine, cei de la Dropkick Murphys
le ziceau cu foc în ritmuri irlandeze, iar publicul era încântat.
Sau soarele ardea cam tare.
Ce-am
văzut, ce-am auzit sau la ce am fost de faţă
Rock
Werchter a avut trei scene, eu am urmărit numai scena principală,
după mici tentative eşuate de a vedea ce se întâmpla pe celelalte
două. După veselia cu tente irlandeze, am mai făcut un pic de
plajă pe muzica lui Noel Gallagher's High Flying Birds, care nu a
fost foarte deranjantă. Florence (+ the Machine) a fost o apariţie
elegantă, care a zâmbit de trei ori pe parcursul orei cât a ţinut
concertul, a făcut multe gesturi dramatice pe scenă şi a cântat
din adâncul plămânilor despre lucruri triste precum inimi zdrobite
şi suflete singure. Una peste alta, impresie pozitivă. De la Snow
Patrol am reţinut mesajul principal: Just say yes, just say there's
nothing holding you back. Adolescentele şi adolescenţii din jurul
meu erau în extaz. Şi în sfârşit motivul pentru care eram acolo,
concertul celor de la Red Hot Chili Peppers, pe care mai mult l-am
auzit decât l-am văzut, dar care a fost de nivelul aşteptat. Aşa
că nu-i rataţi, mai ales că or să vină şi pe-aci, pe-aproape.
Enervări
Coada
de o oră de la ieşirea din parcare. De la 2 la 3 dimineaţa.
Revelaţii
Niciuna.
Şi
voi, sunteţi tentaţi de ceva festivaluri în vara asta? Eu cred că
mi-am făcut norma :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu