joi, 23 iunie 2011

Istoria în aer liber

În Berlin am fost în foarte puţine muzee, vreau să zic puţine pentru practica mea de vizitator semi-profesionist ;). N-a fost nevoie. Povestea Berlinului este spusă cel mai bine chiar pe străzile oraşului.

Die coole Stadt, oraşul cool-ului în Europa, construieşte şi construieşte. Pe Unter den Linden, bulevardul marilor muzee, jumătate din fostele clădiri imperiale sunt în renovare. Fostul cartier evreiesc este o combinaţie de chic mic-burghez şi red district. Reconstrucţia pieţei Potsdamer, complet distrusă în război şi în timpul războiului rece, încheiată acum câşiva ani, a însemnat la momentul respectiv cel mai mare şantier al Europei. În cartiere se găsesc deopotrivă mari terenuri virane şi mari situri de construcţii.

Însă povestea oraşului divizat nu a fost pusă la sertar. O regăseşti cu uşurintă în muzee - Muzeul Evreilor, Muzeul Stasi, Muzeul de la Charlie Checkpoint, Muzeul Oraşului Berlin -, dar nu despre muzee voiam să vorbesc. O întâlneşti oriunde umbli prin oraş: memoriale - Memorialul Holocaustului, Neue Wache, Monumentul Zidului Berlinului, expoziţii în aer liber precum cea de la Topographie der Terror sau din jurului punctului de control Charlie, plăcuţe memoriale prinse în pavajul caselor în care au locuit victime ale holocaustului, bucăţi din zid păstrate ca mărturii publice, lucrări artistice care marchează evenimente sau locuri, urma zidul trasată în pavaj sub forma unui dublu şir de dale şi încă nu am terminat de spus. Prea mult, spun unele voci. Poate prea multă vină şi auto-învinuire, comentează alţii. Nu ştiu dacă e prea mult şi nu vreau să comentez mecanismul psiho-social din spatele acestor manifestări. Ştiu însă că peste tot în aceste locuri oamenii se opreau, priveau imaginile, citeau textele bilingve - engleză şi germană. Şi poate cea mai remarcabilă reacţie era tăcerea lor.










duminică, 19 iunie 2011

Uber alle

După şase zile şi şapte nopţi, rucsacul a ajuns acasă şi s-a deşertat direct în maşina de spălat. Şi înainte ca acelaşi lucru să li se întâmple şi neuronilor mei supraexcitaţi şi încărcaţi informaţional - lucrează intens la asta vecinii, cu nişte duşuri reci de manele care trec prin pereţi şi ferestre, plus că mâine e luni, dar mai bine să nu aducem vorba - să vă spun cum a fost. Pe scurt, inventarul lucrurilor pe care aş fi vrut să le iau acasă:
- mirosul teilor din Tiergarten
- supa de morcovi cu ghimbir şi rucola
- Albă ca Zăpada pe muzica lui Mahler
- babele, pardon, doamnele în vârstă cu tunsori electro-punk
- mâncatul şi băutul din mers
- zâmbetul căruia i se răspunde cu zâmbet
- mirosul teilor de pe Rochstrasse
- liniştea din Gendarmenplatz
- capuccino-ul făcut cu simţ de răspundere
- Bach cântat la acordeon pe malul râului
- mulţimea de pe arena Kindl Buhne Wuhlheide
- prăjitura de ciocolată cu migdale
- sala de bal a lui Frederic cel Mare din Schloss Charlottenburg
- tunsorile electro-punk, indiferent pe al cui cap
- mirosul teilor din Potsdamer
- tăcerea sutelor de vizitatori ai Memorialului Holocaustului
- Aerials live
- relaxarea oamenilor
- dinamismul oraşului
- cupola de sticlă a Reichstag-ului
- forfota din Kreuzberg
Cam aşa a fost la Berlin.

duminică, 12 iunie 2011

Inventar de vacanţă

Se ia material cât încape într-un rucsac de oraş:
- o pereche pantaloni bumbac bleumarin
- trei tricouri - mov, vernil şi kaki
- două maieuri - verde şi roşu
- o rochie în dungi şi în bretele (sper că o să fie cazul, hihi!)
- o bluză culoarea vântului turbat
- două cămăşi în dungi - bleu şi mov deschis
- o pereche de pantofi aurii
- patru perechi de şosete
- şase chiloţi în dungi, buline şi monocrom
- un costum de baie (but why?!)
- o pereche de sandale romane cu cataramă pe gleznă (sic!)
- un sutien sport
- ceva şampoane, paste de dinţi, geluri de duş, perii şi periuţe, tuburi şi tubuleţe :)
- o pijama de vară (update după ce mi-am dat seama că o am pe mine)
- un computer, după cum vă daţi seama
Aşa. Se mai pun la socoteală blugii şi geaca de pe purtătoare.
Se dau la dispoziţie şase zile şi şapte nopţi.
Plan de bază: fără planuri.
Lucruri de făcut: nimic obligatoriu. Except one thing. THE THING!

vineri, 10 iunie 2011

Unde sunt cireşele de altădată...

Cred că una dintre cele mai puternice amintiri pe care le am din copilărie este cea a cireşelor. Este genul ăla de amintire care în momentul în care-ţi revine în minte, îţi umple instantaneu ochii de zâmbet şi gura de apă.

Deşi am locuit la ţară, nu aveam cireş acasă. Cireşul meu se găsea la bunici, într-un sat aflat la vreo 10-12 km de cel în care locuiam noi. Probabil aşa stă treaba cu cireşii, ei trebuie să se găsească acasă la bunici ;). Din aprilie începeam să întreb, pisăloagă şi enervantă, când se coc cireşele. Sigur că ştiam, se coceau când se termina şcoala, la sfârşitul lui iunie. Hmmm, the power of anticipation. Şi la fiecare vizită dădeam târcoale cireşului, ia uite, parcă au început să se pârguiască. În sfârşit, duminica viitoare sigur se vor coace, mergem la Răsimnici, nu-i aşa?

Şi mă trezeam într-o dimineaţă devreme şi ieşeam împleticindu-mă din casă, că se auzea vorbă afară. Ce faci, bre? Cum ai ajuns până aici? Păi iac-aşa, încetinel, pe jos. Păi nu ţi-am zis, măi tată, că venim noi duminică? Să umbli pe drumuri, la vârsta matale? Eh, am zis să aduc o pungă de cireşe la ăştia mici, că s-au copt. Şi primele cireşe apăreau din sacoşa mare, un pic ude de roua care picase peste ele cât fuseseră plimbate între cele două sate.

Cireşe pietroase, altoi făcut de tata în pui de vişin. Un cireş pentru mine, unul pentru frate-miu, ca să nu fie discuţii :D. De culoarea vişinelor, cu textura tare a cireşelor şi cu gustul pe care nu l-am mai întâlnit la niciun alt soi. Sau poate că ăsta este gustul amintirii. Mai întâi să mânânc, cireşele sunt peste tot în jurul meu, agăţate stoluri-stoluri de crenguţe. Pe urmă să culeg, cât mai multe, dacă nu se poate să iau cireşul acasă cu mine. Mă bat cu păsările - vrăbii, grauri, sunt la concurenţă cu viespile, albinele şi muştele. Să ai grijă, maică, să nu aluneci, să nu se rupă crengile sub tine. Am cules două găleţi. Mai sunt? Mai sunt! Venim şi duminica viitoare, saru'mâna!

S-a dus de mult tataia Gheorghe. S-a dus şi cireşul meu. S-a dus şi tata, între timp. În fiecare an cumpăr cireşe pietroase. Din Turcia, din Grecia, uneori şi din România. Aproape întotdeauna mă doare stomacul după ce le mănânc.

luni, 6 iunie 2011

Acordarea energetică la centrul comunicării cu sine

Săptămâna începe cu un şuvoi de veşti proaste - nu contează care - şi una bună: pentru cei care vor să-şi elibereze conştiinţa, acest lucru este acum posibil. Cum? Prin participarea la un seminar de facilitare şi eliberare energetică şi care include drept bonus acordajul energetic la centrul comunicării cu sine. Îhim, chiar aşa! Programul se numeşte, cum altfel, Seminar de dezlegări. Vestea proastă este că a fost, adică l-aţi ratat. Şi eu l-am ratat, dar sunt optimistă: piaţa serviciilor de învăţare şi dezvoltare personală din ro se diversifică continuu, aşa că eu sunt pe fază şi aştept seminariile mamei Omida de iniţiere în magia albă la domiciliu. Iar de-atunci încolo, toate or să-mi meargă şnur! ;)