Trec pentru a patra zi consecutiv de-a lungul cozii ce ocupă întreaga lăţime a trotuarului şi merge înfăşurată în jurul dealului Mitropoliei, până departe pe strada 11 Iunie. Încerc în trecere să-i ghicesc capătul, dar nu am cum. Pentru cei nefamiliarizaţi cu Bucureştiul, asta înseamnă cam lungimea a două staţii de tramvai. Motivul nu-l ştiu exact, cred, bănuiesc că sunt ceva moaşte la mijloc. În jur, micul comerţ adaptat momentului: florărese de ocazie care şi-au jumulit grădinile şi acum vând bucheţele de tufănele la 1 leu bucata, ilice, bundiţe şi şosete (mă amuz într-una din dimineţi să-mi imaginez o colecţie haute couture formată în întregime din pulovere de lână tricotate de mână de mămăicile astea de la ţara), târgul de obiecte bisericeşti din parcul Unirii, chioşcurile cu de toate care acum au vânzări record de cafele şi napolitane. Cobor din tramvai şi aerul vuieşte de cântările bisericeşti difuzate prin megafoane. Am un flashback: chemările muezinilor în prospeţimea unei dimineţi de vară, deasupra Antaliei. Mă strecor cu greu prin mulţimea celor care merg să se aşeze la coadă, printre tarabe şi maşini. Respir uşurată când intru în coloana alertă a celor care se îndreaptă grăbiţi spre birou sau alte obligaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu