miercuri, 3 octombrie 2012

Educaţie montană

- Ce faceţi aici? Întrebarea mă întrerupe din meditaţia tăcută al cărei subiect îl constituiau păsările mari şi negre care se învârteau croncănind desupra văii: să fie ciori sau corbi? Parcă prea erau mari, ca să fie ciori. - Ne plimbăm, suntem pe un traseu turistic marcat, răspund eu cu o voce voit indiferentă. Încă din momentul în care maşina se oprise la 2 metri de noi, pe drumul forestier ce mergea pe marginea parcului, îmi venise în minte că a venit după noi, fără să mă gândesc şi la vreun motiv pentru asta. Tehnic vorbind, nu ne plimbam: eu ronţăiam migdale, iar fetele molfăiau nişte sandvişuri, aşezate pe un capăt de podeţ. - Păi şi nu aţi văzut anunţul că zona este frecventată de urşi? continuă bărbatul înalt cu cămaşă verde de camuflaj, care se dăduse jos din maşină. Se stăpâneşte destul de bine, dar mesajul din subtext e suficient de clar: turişti tâmpiţi! - Ba da, dar mesaje de-astea sunt în toţi munţii României, dau eu un soi de explicaţie. - Şi vreţi să vă arăt filmul cu el? - Ăăăă, nu, adică e bine că aveţi un film, dar nu vrem. Schimb de priviri între noi, dar nu dăm niciun semn că ar urma să facem ceva. - Ei bine, continuă explicaţia, suntem chiar în intervalul în care ursul îşi face rondul zilnic, după-amiaza traversează valea, de pe versantul ăsta pe versantul celălalt, în special sâmbăta şi duminica, când e mai linişte. Eu de-asta şi patrulez prin zonă. Schimb de priviri între noi din nou. Obrajii par să ni se lase un pic în jos. - Nu e bine că sunteţi aici şi e încă şi mai rău că v-aţi oprit chiar aici, în drumul lui, ca să mâncaţi. Toamna urşii sunt în căutare de hrană şi sunt cam agitaţi. Ei caută să înmagazineze cât mai mult şi mânăncă foarte mult jir de fag. Jirul conţine o substanţă halucinogenă, iar asta îi face agitaţi. În sfârşit, explicaţia are ceva efecte, ne ridicăm de pe podeţ şi dăm semne că ne echipăm de plecare. - Păi noi voiam să mergem spre Curmătura Rodeanu. - Nu e un traseu bun, e foarte rău în partea de sus, de ce nu mergeţi pe traseul ecoturistic? - Hmmm?!? - Cel care începe după ce aţi trecut de cantonul silvic. - Hmmm?!? Aşa că se apucă să scotocească prin maşină şi scoate o cărţulie prăfuită, deşi nouă, pe care scrie Ghid turistic. Parcul Naţional Buila-Vânturăriţa. Aproape că ne ies ochii din orbite când îl vedem, căci nu reuşisem să găsesc nici hartă, niciun vreun alt material tipărit pentru zona în care ne aflam, iar cei întrebaţi pe drum nu păreau a fi foarte la curent cu informaţia. - Dar de unde facem şi noi rost de unul? Ne apropiem şi începem să discutăm, să întrebăm, să analizăm posibilităţile. La despărţire primim ghidul cadou. Nu înainte de a vedea şi o poză cu ursul, făcută chiar săptămâna trecută. - Ce drăguţ e! se alintă R. - Nu ştiu cum de ţi se pare drăguţ ursul, dar liliecii ăia mici şi drăgălaşi, care nu fac nimic, nu-i poţi suporta, folosesc eu ocazia ca să punctez în disputa pe seama liliecilor. - Păi liliecii sunt nişte vampiri, sug sângele, râde şi domnul în cămaşă verde, vizibil mai relaxat după decizia noastră de a renunţa la traseul iniţial. Hmmm, aş zice că acum ţine cu ursul, dar mă abţin.  - Dar nişte jir halucinogen de unde găsim? întindem noi un pic coarda.
Ne întoarcem cu pasul spinten. Nu, nu e vorba de urs, doar că acum mergem la vale. Sau cel puţin aşa ne place să credem :)

2 comentarii: