miercuri, 19 ianuarie 2011

Şi a fost dans în 16 ianuarie!

Dragilor,

Pentru aceia dintre voi care s-au îndoit, s-au emoţionat şi au aşteptat cu nerăbdare veşti despre seara de duminică, iată în sfârşit dovada ca am fost acolo :)
Concluzii spuse în cuvinte nu am, deocamdată, dar voi reveni ;)
Imaginile sunt by courtesy of Ionut Bărbulescu, via Mihai Ţutu, saru'mâna :)



sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Mai aproape, mai cu energie

"Mai aproape, mâinile să aibă tensiune, să fie întinse spre lumină..." Spre lumina din scenă, evident, căci de două zile lucrăm cu lumini de scenă, iar cursul devine tot mai puţin curs şi tot mai mult muncă de producţie. Iar fun-ul şi relaxarea sunt înlocuite pe alocuri cu frustrare. Cosmin ne spune ce şi unde greşim, iar uneori încearcă să ne consoleze adăugând că astea sunt probleme cu care se confruntă toţi dansatorii, inclusiv cei profesionişti. Alteori însă trebuie să ne activeze, să ne facă să ieşim din starea de letargie şi lipsă de concentrare în care părem să cădem.

Observaţi că tot vorbesc la plural: asta a fost de fapt una dintre mizele acestor ultime zile, să învăţăm să lucrăm împreună, pentru că spectacolul se naşte din ce face fiecare în parte şi toţi împreună. Iar dacă ce facem fiecare în parte iese bine şi în unele cazuri chiar foarte bine, chestiunea coordonării, mai degrabă a auto-coordonării noastre ca grup, e încă foarte spinoasă. Ca să înţelegeţi despre ce e vorba, trebuie să explic că sintaxa mişcărilor noastre pe scenă nu urmează o schemă definită cu stricteţe până la ultimul detaliu (nici nu am avea timp de aşa ceva, nici nu cred că ăsta ar fi rostul). Ci se organizează pe baza unei ordini parţial spontane, în care fiecare participant/interpret în spectacol trebuie să-i perceapă pe ceilalţi, iar acţiunile şi mişcările pe care le iniţiază să ţină cont de acţiunile/mişcările celorlalţi, să răspundă acestora, să creeze dialoguri... Pentru asta trebuie răbdare, concentrare, atenţie faţă de tot ce se întâmplă şi mai ales acea mişcare mentală de la "fac asta ca să dau bine" la "fac asta că intră bine în întreg"...

Recitesc ce-am scris mai sus şi mă amuz: sună foarte tare a psihologie organizaţională. Dar n-am chef de un aşa subiect acum. Trebuie să mă pregătesc pentru ziua de azi: 5 ore de muncă, poate/probabil şi cu repetiţia generală. "Să mai facem o dată... ", cam aşa o să sune laitmotivul zilei... să mai faci o dată, să cauţi în tine din nou forţa necesară, să pui din nou energie într-o mişcare, exact acea energie de care este nevoie...

M-am dus, pa-pa!

vineri, 14 ianuarie 2011

16 ianuarie: sa fie dans | duminica la 19.00 @ CNDB, Sala Ronda













Foto credit: Claudiu Cobilanschi

Public mai jos invitaţia la spectacol, aşa cum a fost ea transmisă de Paradis Serial / Fundatia Gabriela Tudor.

16 ianuarie: să fie dans

Să fie dans și să fie mai vesel. Să fie la Centru, în stradă și în natură.
Sînt Ana, economistă. Mă încadrez în categoria spectatorilor, iar nivelul meu de experiență se situează la un an de dansuri populare moldovenești în clasa a 8-a și un curs de 6 luni de dansuri vest africane ghaneze. Cred că mă înțeleg bine cu flexibilitatea și mișcările unduioase. Chiar dacă nu pot oferi dovezi scrise despre capacitatea mea de a mă mișca, consider că aș face față onorabil unei astfel de provocări. Lucrez într-o mare corporație internațională. Viața mea este un videoclip filmat pe repede: trezit, Facebook, cafea, mașină, birou, calculator, seara tîrziu cumparături din colțul străzii de la non-stop, acasă, cina în pat, Facebook, somn fără vise (visez doar cînd am liber). Săptămîna asta e altfel, mi-am luat liber să dansez, vreau să-mi experimentez corpul. Merg și pe sîrmă, vreau să mă afirm. Mi-ar plăcea niște workshopuri în natură, să ne împămîntăm și să dăm măștile prefabricate jos și să dansăm... ar fi frumos.


Coregraful Cosmin Manolescu prezintă în 16 ianuarie un eveniment informal inedit realizat împreună cu spectatori, participanți la cursurile de dans de la Centrul Național al Dansului și tineri dansatori. Prezentarea informală 16 ianuarie este rezultatul unei săptămîni intense de lucru cu participanții la proiect și este dedicată Anului European al Voluntariatului. Evenimentul va avea loc de la ora 19.00 la Centrul Național al Dansului (B-dul Nicolae Bălcescu nr. 2, Clădirea TNB, intrarea Lăptăria lui Enache, etaj 4, Sala Rondă). Accesul este liber în limita locurilor disponibile.

Acesta nu este un spectacol, este un cadou oferit oamenilor dragi, prietenilor, colegilor mei și tuturor celor care la început de an au nevoie de un moment de speranță. Am lansat acest proiect înainte ca CNDB să ajungă din nou într-o situație fragilă și sper ca această seară să demonstreze încă o dată cît de mult avem nevoie de dans contemporan. Mi-aș dori să putem vorbi în viitorul apropiat de o profesionalizare a acestei arte și de mai multe resurse, spații, care să ne scoată dintr-o stare de voluntariat ce tinde să devină perpetuă.
Le mulțumesc tuturor celor care au răspuns invitației mele și s-au dedicat integral acestei aventuri, deopotrivă echipei și participanților în proiect
.

16 IANUARIE
Concept: Cosmin Manolescu
Cu: Adina Dragu, Alexandra Cucu, Alexandra Georgescu, Alexandra Poenaru, Alina Ghiță, Ana Maria Mavru, Andreea David, Andreea Sîrbulescu, Bogdan Drăgănescu, Catrinel Catană, Delia Vlăsceanu, Diana Dea, Dragoș Samoil, Ioana Hudiță, Irina Alexa-Banea, Irina Marinescu, Iulia Pop, Iulia Sima, Mihai Dragomir, Mihai Țuțu, Mircea Popa, Mirela Cercel, Molnia Efremov, Monica Gavriluță, Oana Aioanei, Otilia Lefter, Sabrina Ștefan, Sebastian Ciocan, Simona Bidigae, Valentina Chiriță
Lumini: Cătălin Niculescu
Sunet: Adrian Stoian
Management și comunicare: Ștefania Ferchedău, artsf
Compania Paradis Serial, serial.paradise@artsf.ro

Cosmin Manolescu este coregraf, performer și director artistic al Companiei Paradis Serial (fosta companie DCM). În 1997, împreună cu Gabriela Tudor a înființat Fundația Proiect DCM (în prezent Fundația Gabriela Tudor), care a jucat un rol important în dezvoltarea dansului contemporan în România și în crearea Centrului Național al Dansului din București.

16 ianuarie este un proiect artistic produs de compania Paradis Serial / Fundația Gabriela Tudor în cadrul programului Dans.Acces inițiat în 1998 de Gabriela Tudor.
Proiectul este realizat cu sprijinul Centrului Național al Dansului București.

miercuri, 12 ianuarie 2011

Să dansăm cu ochii închişi. În fiecare zi

A treia zi de dans, un moment psihologic dificil: după ce m-am dat jos cu greu din pat dimineaţa, toată ziua am învârtit în minte gânduri sumbre despre cum se va sfârşi pentru mine această săptămână. Oboseala începe să-şi arate colţii, dar am rezistat situaţiei, acum am convingerea că voi ajunge la bun sfârşit :) Mâine cu siguranţă voi avea o nouă formă de febră musculară, după exerciţiile de întindere făcute azi...

Acum câteva cuvinte despre ce s-a mai întâmplat ieri şi azi, selectiv. Criteriul de selecţie principal: să nu strict supriza de duminică! Aşa că vor fi o mulţime de lucruri pe care le voi trece sub tăcere, deşi ele sunt foarte faine ;) În plus, mi-am propus să nu-mi ia mai mult de 30 de minute scrierea articolului, că trebuie să mai şi dorm.

Cele mai de reţinut exerciţii (sic!) şi pe care le puteţi încerca şi acasă, cu prietenii şi poate şi cu câţiva necunoscuţi:
- masajul în grup. Sigur aţi ciulit urechile, mă rog, căscat ochii la aşa ceva, hihi! Ştiu eu sigur pe cineva care a făcut asta, nu spun cine, aştept să se auto-denunţe :D. Pe scurt, într-un grup de 6-7 persoane fiecare primeşte, pe rând, energie de la colegi, sub forma unui masaj şi a unui exerciţiu de balansare, în cursul căruia se lasă pur şi simplu sprijinit de braţele şi umerii colegilor. În tot acest timp, persoana stă cu ochii închişi. Senzaţia de relaxare e atât de puternică şi de faină, că ai vrea să nu se mai termine exerciţiul. Cel puţin atâta vreme cât tu eşti persoana cu ochii închişi.
- dansul cu ochii închişi. E un exerciţiu de percepere a spaţiului şi a celorlalte persoane care umplu spaţiul în care eşti. Dansul începe individual, după care trebuie să-ţi găseşti un partener (zic un partener, aşa, generic, nu ca genul ar conta) şi să dansaţi împreună. După care să schimbi partenerul. În tot acest timp eşti cu ochii închişi, aşa că cel mai probabil nici nu vei şti cu cine ai dansat :) E o experienţă cu totul specială de comunicare, nu o pot descrie, trebuie încercată.
- dansul în contratimp: exersaţi un pic de disco, latino sau breakdance pe muzică de Bach. Sau încercaţi miscări de balet clasic pe Nightwish sau SOAD...
- mişcările simultane pe ritmuri diferite: încercaţi să vă mişcaţi braţele foarte lent în vreme ce alergaţi sau să produceţi mişcări agitate ale torsului în vreme ce picioarele se mişcă de parcă ar fi plantate în podea...

Poate nu am explicat eu într-o manieră foarte convingătoare ce şi cum se întâmplă, dar vă asigur că fiecare asemenea exerciţiu dă o senzaţie deosebită şi e o experienţă de cunoaştere. Cu o condiţie, of course: să te laşi în voia ei. Ştiu că azi în timpul cursului mă miram cum naibii am ajuns să fac asta abia acum! Şi cât de frumos ar fi dacă asemenea experienţe nu ar fi doar experimente de moment, ci ar intra în firescul cotidianului.

Poate v-aş mai plictisi pe-aci cu reflecţiile mele, dar am trecut şi de minutul 46 şi nu mai ştiu nici dacă mai e apă caldă. Mă duc să dorm. Cu ochii închişi.

P.S. Faceţi-vă careva un pustiu de bine şi treziţi-mă şi pe mine, pliiiiizzzzzz!

luni, 10 ianuarie 2011

15 secunde de dans nebun

Aţi dansat vreodată nebuneşte, fără să vă pese de cine vă vede, de cine ce crede, de locul în care sunteţi, de oamenii care vă înconjoară? Trebuie neapărat să faceţi asta, măcar o dată, măcar pentru 15 secunde let it go with the flow

Asta a fost primul exerciţiu din cadrul cursului de dans contemporan despre care am promis că voi povesti (da, acest blog are deja un public captiv de unul, maxim doi cititori!). Un curs-producţie de spectacol care deocamdată nu are o formă precisă, nu are un scenariu, nu are un decor, nu are costume şi nu are nici fond muzical. Interpreţi are însă din belşug, ne-am găsit astăzi la CNDB vreo 40 de persoane, cu diverse grade de familiarizare cu dansul contemporan, printre care vreo 2-3 aşa ca mine, adică experienţă zero. Împreună cu Cosmin Manolescu, sau mai bine zis sub coordonarea lui, în interval de o săptămână, vom pune la cale un spectacol de dans. Cum să faci un spectacol de la zero, cu un grup de protagonişti amatori? hehe! Cu generozitatea, conştienţa şi stăpânirea de sine de care trebuie să dea dovadă un facilitator al învăţării şi al descoperirii de sine. Poate am să vorbesc eu la un moment dat despre ce este facilitatorul (căci nu, nu e acelaşi lucru cu formatorul) şi de ce vreau să mă fac facilitator când o să mă fac mare. Revenind, partea cea mai bună din acest curs-spectacol este de fapt procesul în sine de învăţare, creaţie şi producţie. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră! :)

Întâlnirea de azi a mai cuprins experimentarea a încă câtorva lucruri aparent simple: să ne mişcăm în ritmuri şi cu viteze diferite, să descoperim spaţiul zburând cu ochii închişi şi să pozăm în faţa publicului. Credeţi că pozatul în faţa publicului e floare la ureche? Vă înşelaţi: o fi poate cea mai simplă parte din spectacol, dar vă asigur că nu e simplu să faci o poză de grup. Acum însă suntem pregătiţi cel puţin pentru încheierea spectacolului. :)

Şi cele 3 ore ale întâlnirii au trecut nesimţite. Sau aşa am crezut, dacă în drum spre casă n-aş fi constatat cu oarecare stupoare că am un început de febra musculară. Hmmmm, şi exerciţiile alea păreau aşa simple... 


Iar acum dilema dinainte de culcare: cu ce mă îmbrac eu la spectacol? Trebuie să-mi aleg/găsesc costum. Sugestii?

duminică, 9 ianuarie 2011

let's dance! in anul european al voluntariatului

Săptămâna viitoare se anunţă intensă: mă duc la un curs de dans contemporan! ;) Prima mea experienţă cu dansul contemporan, nu că în alte domenii ale dansului aş fi cu mult mai avansată :)))) De fapt, e mai mult de-atât, e un curs care în acelaşi timp produce un spectacol cu şi pentru spectatori, susţinut benevol de către Cosmin Manolescu, ca iniţiativă dedicată Anului european al voluntariatului. Aveţi aici informaţia despre ce şi cum. 
Am să încerc să vă ţin la curent cu mersul evenimentelor şi cu ce înseamnă un curs de dans contemporan, chiar dacă programul zilnic va fi destul de solicitant: în fiecare zi lucrătoare de la orele 19 la 22, iar la sfârşit de săptămână în intervalul orar 14 - 19. Acum mă duc să fac un pic de streching pe muzica lui Bowie ;)

vineri, 7 ianuarie 2011

Inventar de sfîrşit de an şi de început de blog

Cred ca este mai uşor sa încep cu inventarul de sfârşit de an: 2010 a fost pentru mine un an taaaaare ciudat şi pe alocuri şi ciudos, că mi-a ridicat la fileu tot felul de probleme. Practice, metafizice, existenţiale, cu bătaie lungă, scurtă şi de picior. I-am supravieţuit, ba chiar pot să spun că am făcut mai mult de-atât: a fost un adevărat punct de reper în ce priveşte dezvoltarea mea ca persoană, pe toate planurile şi nivelurile. Iar dacă ar fi să-i fac un rezumat, aş spune că a fost un an în care am învăţat enorm despre mine, din cele mai variate împrejurări şi contexte. Să menţionez fie şi numai povestea despre cum mi-am luat carnetul de şofer, o adevarată epopee în mai multe cânturi (şi nu, nu am dat şpagă). Sigur, unii or să râdă, dar pentru mine chiar a fost o provocare şi am avut nevoie să-mi depăşesc nişte limite şi niste bariere psihologice pentru treaba asta considerată de mulţi piece of cake... Sau suprinzătoarea încheiere cu "lecţia" de ski din 30 şi 31 decembrie, când am luat de trei ori pârtia Kalinderu de sus până jos, cu skiurile in picioare dar cu picioarele mai mult în aer decât pe pârtie... Mă rog, aici cuvântul de ordine ar fi de fapt masochism, dar am ajuns la concluzia înţeleaptă că uneori şi asta face parte din procesul de învăţare :D 
Aşa, că de fapt aici voiam să ajung: de ce un blog despre învăţare?! Cel mai la îndemână răspuns ar fi chiar faptul ca I'm in the business. Care business? Cel al învăţării! Da, the learning industry, cum spun britishanii. Mai exact, sunt formator. Oficial. Cu certificat. Fac design de programe de formare, susţin sesiuni de formare, fac evaluari etc. Dar aş zice că motivul cel mai puternic pentru a face acest blog este faptul ca încep anul 2011 cu o aşa poftă de învăţare, că mă surprind şi pe mine. (Din nou!) Iar cuvântul de ordine este "experienţă". Nu vor fi sfaturi, nu vor fi manuale, nu vor fi reţete, ci numai poveşti adevărate despre experinţe care uneori dau greş, uneori provoacă şi uneori schimbă complet perspectiva asupra lucrurilor. Dar mai ales despre mintea care le trăieşte. 
La mulţi ani!