duminică, 11 septembrie 2011

Ghid de supravieţuit despărţirilor

Doamnelor şi domnilor, astăzi vreau să abordez un subiect mult dezbătut şi rumegat în revistele pentru femei, site-urile de psihologie, tabloide şi bineînţeles în tradiţionala formă de comunicare radio-şanţ. După cum aţi ghicit şi din titlu, subiectul este cel al despărţirii, şi după cum iarăşi bănuiţi, cazul specific în vizor este cel al despărţirilor în amor. Un tip de experienţă pe care nu prea ai cum să o ratezi, adică ţi se întâmplă cel puţin o dată în viaţă, la cei mai mulţi dintre noi de mai multe ori şi de nenumărate ori la acei/acele câţiva/câteva cu forţă de caracter, care mai îndrăznesc totuşi să se bage într-o relaţie de amor deşi au luat-o în freză iar şi iar şi iar. Deci un subiect de interes general.

După o explorare individuală şi practică a subiectului, vreau să-mi aduc şi eu contribuţia personală, mai ales că am constatat că abundenţa de teorii şi sfaturi în materie nu oferă neapărat soluţii pentru toată lumea. Cel puţin nu pentru mine. Şi cum spunea cineva, nimic nu-i mai practic decât o teorie bună. Aşadar, dincolo de listele de ce să faci şi ce să nu faci, am putut identifica trei strategii cu caracter general, care de multe ori vin să contrazică sfaturile din listele mai sus menţionate. La mine însă funcţionează, aşa că vi le recomand cu încredere :)
- întoarcerea în trecut. În genere se zice să nu faci asta, să nu te mai gândeşti la ce a fost fiindcă îţi face rău, bla, bla. Da, de acord, în schimb este cel mai puternic instrument în momentele când simţi nevoia să vorbeşti cu el/ea, să pui mâna pe telefon sau să-i dai un email. În asemenea momente puteţi contempla în detaliu toate lucrurile triste şi urâte care vi s-au întâmplat şi să vă întrebaţi dacă aveţi chef să se repete. Dacă răspunsul la această întrebare este nu, veţi constata că şi impulsul de a suna sau scrie a murit.
- proiecţia în viitor. Iarăşi o practică cică nerecomandată, pe motiv că fantasmarea despre ce şi cum s-ar fi putut întâmpla între voi duce la crearea şi prelungirea bolnăvicioasă a unei obsesii faţă de celălalt. Asta însă în cazul în care nu folosim această abordare drept practică de iluminare şi detaşare lucidă. Adică proiectaţi-vă în viitor, în acel viitor în care fluturaşii în stomac au năpârlit demult, practic sunt nişte biete molii şi ai rămas tu, aşa cum eşti, şi el/ea, aşa cum este, şi tot maldărul de chestii cotidiene care vă alcătuiesc viaţa. În acest punct imaginar al viitorului, care credeţi că ar fi formula voastră de relaţionare şi cooperare? Cum? Răspunsul vă dă fiori? Vedeţi ce bine funcţionează?!
- last but not least, şi cea mai grea, ancorarea în prezent. Iarăşi s-ar putea să intru în contradicţie cu înţelepciunea tradiţională, dar aici nu este vorba de mutarea atenţiei de la propria persoană şi orientarea spre diverse activităţi, cum aşa de des se predică. Ci este vorba de a observa că deşi zilele trec una după cealaltă şi sunt tot pline de rahat, dacă ai tăria de caracter şi de nas încât să-l măsori, constaţi că totuşi cantitatea se diminuează. Opriţi-vă asupra acestei constatări şi încercaţi să vă fixaţi în minte apariţia zilei când percepţia voastră asupra vieţii va întâlni din nou un aer proaspăt, clar şi neînceput. Aceea o să fie ziua când veţi fi gata pentru a întâmpina o nouă despărţire. Pardon, relaţie :))))))

Un comentariu: